Arsenal contra micilor vampiri

E iarna, da, si nu avem tantari. Deocamdata. Sunt undeva, ascunsi, isi fac „somnul de frumusete”, insa numai azi nu e maine. Iar lunile trec repede, in viteza pe langa noi, si fara sa ne dam seama, vin caldurile, zilele lungi si fierbinti si serile putin sufocante (de care mi-e un dor imens!) si iar vom fi napaditi de micile creaturi bazaitoare (de care nu mi-e dor deloc!).  Iar noi ca niste parinti responsabili, vom cauta toate variantele posibile si imposibile de a proteja pielea copiilor nostri de deranjantele creaturi, si, si mai deranjantele lor intepaturi. Cred ca avem in casa un arsenal intreg contra acestor insecte. De la creme si uleiuri (bio sau mai putin bio) de dat inainte de a iesi din casa, pana la stick-uri speciale de aplicat dupa intepaturi. Am avut anul trecut inclusiv niste bratari anti tantari impregnate cu uleiuri esentiale, pe care le-am promovat catre copii ca fiind niste „bratari magice”, si care au avut succes (copiii le-au purtat, bariera nu a fost „sparta” de nici un zburator pe perioada purtarii), deci le recomand mai departe. Plus, eternele aparate cu pastile. Care mi-au stat mereu pe creieri, pentru ca, trebuie bagate in prize, prizele sunt la o inaltime accesibila curiozitatii copiilor, aparatele se incing (ba chiar frig rau de tot cand incerci sa schimbi pastila), pastilele sunt chimice si deloc „child friendly”, nefiind deloc recomandata folosirea lor in spatiile in care se afla copii samd.  Plasele de tantari au functionat si nu prea, pana la urma la usi nu prea poti pune plasa, si chiar daca ai pune, tot mai trebuie sa intri/iesi...

Silver Linings Playbook

Americanii au o vorba „Every single cloud has a silver lining”. Adica, oricat de dificil ti-ar fi si oricat de negri ar fi norii care iti acopera viata, la un moment dat se va intrezari soarele, iar primul semn e un contur de lumina. Silver Linings Playbook este despre acele contururi de lumina. Este in acelasi timp unul dintre cele mai normale filme vazute de mine in ultima vreme. Un film despre oameni obisnuiti, dintr-un oras obisnuit, cu vieti obisnuite, presarate cu drame prin care trecem multi dintre noi de-a lungul vietii, cu incercari si zbateri de a iesi cat mai putin schiloditi la minte si la suflet dupa tradari, despartiri, decese, certuri, tragedii, esecuri sau rateuri. Un film in care cred ca ne regasim poate mai mult decat ne-am dori in adancul nostru. M-am regasit, cu toata panoplia mea de traume, rani adanci,  unele neinchise complet nici pana in ziua de azi, cu toate zbaterile mele de a iesi, de a gasi propriile mele „silver linings”, cu propriul meu scenariu pentru happy end, scris, modificat, rescris iar si iar, cu migala si determinare ani la rand, si intr-un final devenit realitate palpabila. Este un exercitiu perfect de facut din cand in cand. Dincolo de film, spectaculoasa mi s-a parut prestatia lui Jennifer Lawrence, pe care deja o stiti din „Hunger Games”, si acelasi lucru il pot spune si despre Bradley Cooper, pe care nu l-as fi vazut dincolo de comedii romantice. Filmul are si umor, insa nu e un umor usor de digerat, este acid, iar intelegerea momentelor mai comice tine mult de propriile noastre perceptii si propriile...

O, dulce Merida!

In urma cu un an scriam despre acest tort. Si despre experienta frumoasa, numita  Sweet Ela. Intre timp a mai avut parte si David de un tort la fel de delicios si de perfect construit, de data asta cu Mack, iar inceputul lunii acesteia m-a prins disperata ca am uitat sa comand din timp tort pentru Rebecca. Norocul meu ca intre timp si-au implementat pe site un calendar cu datele ramase libere pentru preluarea comenzilor, asa ca in momentul in care am vazut ca 20 ianuarie este inca liber mi-a mai venit inima la loc. De anul trecut si pana acum fata mea a facut o fixatie pentru Merida din Brave, asa ca nu avea cum sa fie alt tort, decat cu neinfricata irlandeza pe post de personaj principal. Nu va mai tin mult, iata tortul. A fost bataie pe ursuleti. Bataie. Abia am reusit sa recuperez doi dintre ei, intregi, sa ii iau acasa. Evident ca nu au rezistat, pentru ca in aceeasi dupa amiaza, m-am trezit la un moment dat cu baietii cam albastri pe la gura. Dupa socul initial, ajunsa la bucatarie, am constatat ca ursuletii ramasesera fara urechi :))) Pana seara au ramas si fara maini si fara picioare. Doua zile mai tarziu nu mai erau deloc. PS: singurul regret care ma incearca este ca inca nu am reusit sa o cunosc pe Cristina. Tot ce am facut pana acum a fost sa vorbim, fie la telefon, fie pe mail. Si am fost mereu pe aceeasi lungime de unda. E bine. Mi-as dori sa existe pe lumea asta cat mai multi oameni ca ea. As cere...

Cum sa o dai in bara stralucit

Poate as mai fi lasat sa curga apa pe Dambovita ceva vreme, daca nu ar fi aparut articolul Laurei Frunza, despre Qbebe si felul in care ei inteleg colaborarea cu bloggerii. Insa, cum si eu am fost tinta unei alte oferte „spectaculoase”, nu mai departe de saptamana trecuta, chiar simt ca trebuie sa iau putin pozitie. Despre tupeul celor de la Qbebe nu mai vreau sa comentez prea mult, deoarece de ceva vreme calitatea articolelor lor este mai mult decat indoielnica. Ultima isprava a fost chiar vineri, cand a fost intens distribuit prin comunitatea de parenting acest articol: „Copilul neastamparat: este bine sa il trimit la colt” in care aveti parte de un mic ghid halucinant pe tema disciplinei la copii. Iar copilul este un mic „domn Goe”, care nu poate fi disciplinat altfel decat prin metoda pusului la colt. Revenind la povestea Laurei (chiar va rog sa cititi in intregime postarea ei), un dialog similar am avut si eu pe mail, la o alta magnitudine, ce e drept (Laura, gandindu-ma retrospectiv, oferta era chiar bunicica – glumesc desigur). Am primit o oferta venita din partea unui magazin online de jucarii, prin care as fi primit un produs nou, nout, proaspat lansat in tara la noi, pe care sa il testez impreuna cu copiii si ulterior sa scriu un review despre experienta mea cu produsul respectiv. Lasau la latitudinea mea momentul in care urma sa public postarea.  Produsul l-as fi primit evident, in mod gratuit, costul lui normal fiind de 59 de lei. Am intrat sa vad despre ce e vorba, am vazut ca produsul „x” este disponibil in...

Fericirea e atunci cand…

…. Radu imi flutura brusc si amenintator aratatorul in fata si imi spune cu toata puterea de convingere de care e capabil la doi ani: „tu, deptate …. nu ai” …. fac cu Rebecca din pregatirea pentru Euclid, si trebuie sa amestec sase bomboane si cinci mere in combinatii de cate doua bomboane si un mar. ….  David ma ajuta din proprie initiativa sa il conving pe Radu sa se intinda, ca sa il imbrac in pijama. …. Radu mare, adormit tot, si mort de oboseala, tot mai are putere sa ma ia in brate si sa se mai joace putin cu parul, inainte sa cada in cel mai profund somn cu putinta. Nimic...