Sa facem 13-14

Uitandu-ma inapoi la toate postarile mele de final/inceput de an am simtit in ele nevoia de a spera intr-un an mai bun decat cel care tocmai statea sa se incheie. Cred ca e in natura noastra sa tot speram, asa ca nici in acest an nu voi face exceptie. Si sper sa fie mai bun, sa ne aduca niste concretizari in ceea ce ne dorim noi de la viitorul nostru. Over all, acest 2013 nu a fost nici bun, dar nici rau. Nu sunt superstitioasa, cifra 13 m-a lasat rece de la bun inceput, after all, timp de vreo sapte ani am condus o masina cu B-13-ceva in numar, plus ca vecin de bloc de mai bine de zece ani imi este un motan negru ca taciunele, pe numele lui, evident, Negrut, care mi-a taiat calea pana acum de zeci de mii de ori… Deci, nu-s superstitioasa. Dar anul asta a avut ceva cu noi, ca ne-a pus la incercare mai mult decat precedentii sai. Insa am invatat enorm de multe. Am invatat odata in plus, sa nu mai judec pe absolut nimeni, caci nu am cum sa stiu ce se intampla nici in casa persoanei cu pricina, nici in sufletul ei. Am invatat pe pielea noastra ca poti sa ramai fara job, uite asa, just like that, in a doua zi de Paste, fara nici un preaviz si totusi sa supravietuiesti, chiar daca te epuizeaza complet acest „test”. Ajungi sa nu iti mai pese de partea materiala sau de valoarea sentimentala a unor obiecte (nu ma intrebati detalii, nu dau). Am invatat sa fiu recunoscatoare pentru fiecare moment...

Ajun

Imi amintesc de serile de Ajun ca fiind sub semnul somnului. Trebuia sa „dorm” ca sa pot sta pana noaptea tarziu. Imi amintesc inserarile rapide, luminile strazii strecurandu-se printre ochiurile jaluzelelor si pocnetele bicelor, cand mai infundate, cand mai apropiate. Stateam culcusita sub plapuma groasa, ascunsa de frigul incaperii si ascultam vanzoleala din bucatarie, unde se derulau ultimele pregatiri si ostilitati pentru Revelion. Aveam o senzatie de amorteala in mine si cu toate astea nu puteam deloc sa inchid ochii, nerabdarea fiind prea mare. Numaram secundele, minutele care ma aduceau mai aproape de un an nou, un an in care aveam sa fiu putin mai mare decat in anul ce statea sa se termine, un an care avea sa ma aduca mai aproape de visul meu etern: sa fiu mare ca parintii mei. Visul mi s-a indeplinit, acum am la randul meu niste copii pe care ii pun la somn ca sa poata sta cat mai tarziu in noaptea dintre ani. Nu stiu daca dorm, eu sper sa da, insa si mai mult sper sa nu isi doreasca la fel ca mine, sa creasca mari odata....

Sa dezinfectam cu cap

Solutiile de curatat suprafetele pe care le putem gasi pe rafturile magazinelor numai solutii nu sunt in realitate. Acum, pe bune, cata incredere sa am intr-o solutie, fie ea de dezinfectare, fie ea de indepartare a depunerilor de calcar, pe care nu o pot folosi pana nu imi iau masuri extraordinare de precautie. Folositi manusi! Nu atingeti cu pielea! In caz de contact cu ochii fugiti la cel mai apropiat spital! In caz de ingerare contactati de urgenta medicul! Si asa mai departe. Ca sa nu mai zic ca e un cosmar cu depozitarea lor daca mai ai si copii acasa. Un seif ar fi numai bun. Ok, glumim noi, dar totusi… Este un stres major, si atunci nu vad de ce nu l-am elimina, mergand pe niste alternative mult mai prietenoase si mai sigure. Directiile sunt doua, cel putin din punctul meu de vedere. Produse bio-eco-naturale Avantaje: sunt comode, sunt safe (nu va imaginati ca poate copilul sa traga o dusca din ele, insa nici nu trebuie sa te teleportezi pentru spalaturi gastrice la urgenta), curata si dezinfecteaza foarte bine, sunt ok si cu suprafetele, nu le ataca si nu le zgarie (daca folositi, evident si niste lavete finute, nu glasspapier) Dezavantaje: sunt scumpe. Cel putin eu le percep ca fiind scumpe, caci am avut o perioada in care am tot cumparat. Produsele facute in casa. Dezavantaje: trebuie sa le faci tu, ceea ce nu este chiar usor daca mai ai alte 100 de taskuri pe lista zilnica, dar in timp poae deveni o rutina. Avantaje: nenumarate, pornind cu economiile financiare. Care sunt ingredientele, ince combinatii si la...

Panseuri de duminica

Eu gatesc. Si fac smotru de doua zile incoace. Urasc obiceiul asta cu „nu se spala in zilele cu rosu” si cine a venit cu ideea asta e clar ca nu a avut trei copii sau mai multi (sper sa se inteleaga ironia). Nu pot sa stau de pe 23 pana pe 28 fara sa spal macar o carpa, pentru ca pe 28 masina de spalat sa ajunga scoata flacari pe furtunul de evacuare si eu odata cu ea. Si-s stoarsa ca o lamaie, ca inca nu mi-am revenit dupa laringito-sinuzita care mi-a facut praf mare parte din entuziasmul de Craciun. David e bine, fericit pana peste poate ca a scapat de branula (lucru care s-a intamplat exact pe 25 decembrie, dimineata, deci am o banuiala ca a fost un cadou mai cadou pentru el decat restul cadourilor gasite sub brad). Eu nu prea am putut gusta mai nimic din ce s-a pregatit la noi in familie, am avut in permanenta senzatia ca imi smulge cineva oasele fetei cu tot cu piele iar durerea asta de sinusuri (de toate!) este crunta si omoara orice bune intentii in posesorul ei. Colac peste pupaza, de parca nu ar fi fost indeajuns m-am umflat ca un balon, in bunul meu obicei din ultima vreme. Atat de rau incat inelul de logodna si cu verigheta, care altfel imi joaca pe deget, au fost scoase cu chinuri mari si dureri, si au ramas pana ieri pe o etajera. In rest, toate bune si frumoase. Nu ma plang, am avut zilele astea ocazia sa admit ca oricate branule, oricate boli ar fi, la noi e...

Lectia balcanica de „generozitate”

Azi am dat peste articolul lui Radu Herjeu care m-a socat si pe buna dreptate. De la Veronica Bereanda incoace nu am mai dat peste un exemplar de „invatator” atat de hidos, inuman. Am stat si am scotocit prin arhivele INSSE sa vad exact cat castiga un cadru din invatamantul romanesc. Am aflat: 1413 lei net in luna iunie a acestui an. Atat castiga, in medie, un om pe mana caruia sunt lasati cam 30 de copiii intru educare. Si atunci de ce sa ne mai miram? De ce sa ne miram ca suntem la nivelul la care suntem cu invatamantul? De ce sa ne mai miram cand trebuie sa „cotizam”? De ce sa ne mai miram cand ni se cere de la obraz, cand se fac fite la cadouri? Eu as avea un singur motiv: decenta. Macar atat. Dar si aia s-a dus undeva pe apa sambetei. In schimb a ajuns firesc „balcanismul”. Am avut mereu oroare de subiectul „cotizat” si dintr-o naivitate vecina cu prostia, inainte ca Rebecca sa intre la scoala am crezut ca generatia mea gandeste relativ similar pe subiect. Si ca noi poate schimbam din cultura „cadoului”. Repet, naivitate vecina cu prostia. Caci s-a dovedit ca a trebuit sa mergem cu plocon inclusiv la Olga Gudynn pentru a ne inscrie mijlociul acum un an jumate. Noi am stat linistiti, stiindu-l inscris deja, si am aflat cu stupoare ca doamna directoare a crezut ca nu mai vrem sa il inscriem. „Imi pare rau, dar locuri nu mai sunt”. Noi disperati ca David sa ajunga la fosta miss a Rebeccai ne-am inarmat cu o punga cu...