S-a discutat intens articolul din Hotnews si inclusiv articolul meu, la Cetin pe blog, si as vrea sa fac putina lumina pe acest subiect.
Disclaimer: este parerea mea personala, privita prin propria-mi experienta, atat profesionala (ca angajat si angajator) dar si de „stay-at-home” mom.
In primul rand, sa clarificam niste neconcordante.
Concediul de ingrijire copil nu este concediu – te duce cu gandul la o vacanta si realitatea este uneori foarte departe de adevar. La fel, sintagma „stay-at-home mom” nu are nici o legatura cu „statul acasa”. Odata devenita mama, ai treaba 24/24. Nu vreau sa ridic in slavi maternitatea, fiindca din punctul meu de vedere nu este nimic de ridicat in slavi, este o stare naturala, normala si fireasca. Nimeni nu te obliga sa devii mama, nimeni nu iti va ridica vreo statuie la final. Maternitatea este normala si punct. Dar nu are legatura nici cu ideea de concediu, nici cu cea de „stat acasa”, asta fiindca faci orice altceva, numai sa stai, nu.
Dupa cum bine spunea Sabina, si imi permit sa o citez, cei doi ani in care „stai acasa cu copilul” pot fi rezumati astfel:
Am petrecut doi ani la un curs extraordinar, in care am atins un nivel exceptional de cunostinte in materie de: gestionare situatii neprevazute, flexibilitate, putere de munca pana la 24 de ore, multidisciplinaritate, atentie distributiva, acuitate vizuala si auditiva, rezistenta fizica, concentrare. De asemenea, am dezvoltat si perfectionat skilluri de comunicare, negociere, empatie si am capatat competente in psihologie, fiind acum capabila sa identific intentiile si sentimentele semenilor mei, acest lucru ridicandu-mi eficienta cu peste 300%.
Hm, nu-i asa ca da o alta perspectiva asupra maternitatii? Si vorbim doar de primii doi ai copilului, care, dupa umila mea parere, te solicita cel mai putin (sau te solicita mai mult la nivel fizic decat psihic) – nu dati cu rosii, cele care aveti copii sub doi ani. aveti putintica rabdare, pana fac copiii vreo 8-9 ani (mai departe inca nu indraznesc sa ma gandesc).
Acum, care e treaba cu angajatul si cu reintoarcerea la munca?
Simplu: unele isi vor gasi postul restructurat (ca desfiintat nu e legal), altele vor fi inhamate ca si cum ar trebui sa recupereze in productivitate cei doi ani in care „au stat” degeaba acasa.
De multe ori se intampla ca pe parcursul acestor doi ani sa inchei socotelile cu vechea companie si sa te reorientezi spre alte zone. Si aici, nah, belea, ca acel copil sau copii, atarna ca o piatra de moara de gatul tau de potential candidata.
Dintr-odata nu mai esti persoana responsabila, nu mai esti evaluata in functie de cat de bine ai putea sa performezi, ci unul din criterii este „copilul”. Pe cat de responsabil si matur este vazut un barbat care are copil si nevasta acasa, pe atat de instabila este considerata o femeie care are copil si barbat acasa. Paradoxal, nu? Si nu suna deloc feminist ceea ce spun. Este gandirea colectiva.
Intrebarea pe care mi-o tot pun eu de la o vreme incoace este: de ce nu se face un switch de la gandirea pe termen scurt la gandirea pe termen lung?
O femeie care are copii acasa va aprecia la un job in primul si in primul rand stabilitatea. Faptul ca, in conditiile actuale economice, politice, sociale si ale tuturor celorlalte conjuncturi de piata, un salariu primit lunar ii garanteaza mancare pe masa, facturi platite si asa mai departe, iar ea va rasplati aceasta stabilitate in consecinta: isi va face treaba atat cat abilitatile si cunostintele ei profesionale ii permit. Va da totul. Si mai este ceva, dincolo de motivatorul acesta extern care este salariul.
Va aprecia respectul pe care il primeste acolo. Asta ii va creste loialitatea pe termen lung, si credeti-ma ca femeile cu copii acasa, tratate echitabil, cinstit si respectuos la locul de munca sunt cele mai bune asseturi pentru o companie. O spun atat din perspectiva mea de potential candidata/angajata, cat mai ales din perspectiva de angajator, postura in care am fost in trecut indeajuns de mult incat sa acumulez experienta din situatii similare.
Nici un program de loialitate (sper ca nu vorbesc balarii si ca se mai practica asa ceva in tara asta) nu va aduce un ROI mai bun ca fidelizarea viitoarelor sau actualelor mame.
Fiindca dincolo de orice, o mama este un exemplu de responsabilitate. Pentru ea, pentru copii si in ultima instanta pentru firma. Si o mama invata mai bine ca oricine altcineva sa jongleze cu zeci de roluri, deadline-uri, taskuri, proiecte, todo-uri, calendare si asa mai departe. Pentru ca in toate lunile acelea in care ea a „stat acasa cu copilul” a deprins niste aptitudini si cunostinte imbatabile.
Copilul nu-i o scuza, decat pentru cine vrea sa fie asa. Solutii se pot gasi oricand, totul este sa se si doreasca asta. Paradoxal, femeile cu copii chiar isi doresc sa munceasca. Paradoxal, pentru unele, gestionarea situatiilor urgente la birou li se va parea floare la ureche fata de ceea ce se intampla in caminele lor. Paradoxal, o femeie cu copil acasa va fi mult mai ok in a face multitasking, va fi mult mai deschisa in a gasi solutii constructive si va fi mult mai productiva si eficienta intr-un interval orar dat. Fiindca atunci cand i se termina programul vrea sa se intoarca la copiii ei.
Si daaaaa, copiii se mai si imbolnavesc, insa dragii mei, si aici tot din Sabina citez, copiii aia peste un numar generos de ani ne vor plati noua pensia. Si voua.
Mno, hai ca mi-a iesit un articol cam haserist. In fine, intelegeti voi ideea. Sper.
bun ashe!
nu-i ashe? :)
De acord, dar e nasol și când primești mesaj „e copilul bolnav, îmi iau liber”, din doi in doi, ca deh, e sezon de gripa la gradi (ma intreb cati tati isi iau liber cand e ala mic mucos). sau cand ii tii postul, vine dupa doi ani, sta juma’ de an și dup-aia ramane iar gravida, mai sta un an, se intoarce, iar gravidă – te cam incurca. :) nu ma intelege gresit, sustin femeile si copiii, am doua mame in concediu momentan in echipa, m-am bucurat enorm pentru amandoua ca au nascut. dar motivele pentru care angajatorii prefera barbatii sunt intemeiate.
si degeaba imi scriu eu in CV ca sunt in stare sa spal vase in timp ce rezolv exercitii la mate cu ala mare si joc cucu-bau cu ala mic printre picicoare sau ca pot urca pe scari zece etaje cu bebelusul in stanga si carutul in dreapta – nu se cauta asa ceva!
Mara, sunt cazuri si cazuri. femeile de care vorbesti tu acolo sunt niste exceptii si nu are sens sa judecam marea masa dupa niste cazuri izolate. motivele pentru care angajatorii prefera barbatii – le-am discutat si pe alea mai sus si poarta un nume: discriminare.
cat despre ce scrii in CV, vezi ca e citatul Sabinei in postare, merge la perfectie!
Da, din păcate, cineva tot trebuie să lipsească la boli, serbări, ședințe etc. și de regulă e mama. Ar trebui umblat un pic la legislație, mai multă protecție a mamelor, alocații mai consistente, angajări part time (nu colaborări), grădi mai multe și pe cât posibil lângă companii etc. Și chiar și atunci va exista discriminare – dar nu atât de multă.
dupa cum am zis, solutii exista sau se pot gasi. Important e sa fie cineva dispus sa faca asta. si pana o exista si o legislatie ca lumea, si vor fi si crese de bun simt, gradinite samd, va mai trece timp…
hehe, iaca, acum vreo doi ani, am scri si eu de ce: http://tusibebe.wordpress.com/2012/05/30/copilul-si-angajatul-model/
ti-am zis si pe facebook, perfect articolul tau. bun de pus pe rana!
Este discriminatoriu sa intrebi intr-un interviu daca ai sau nu copii, la fel de mult cum ai intreba in ce pozitie faci sex.
Nu iti afecteaza capacitatea de munca ca ti-a pus copilul mancarea in cap in seara precedenta la fel de mult cum nu te afecteaza [sau poate da?] faptul ca ai avut 2 orgasme.
Ceea ce spune cineva mai sus legat de variile boli ale copiilor , da-mi voie sa-ti spun ca este dreptul fiecaruia [inclusiv al copilui, stiu socant!!] de a se imbolnavi. Depinde de parinti cum si ce fac sa rezolve situatiunea [vorbesc in stiinta de cauza, o facut fie-mea de-a boli anu’ trecut de mi s-o acrit].
Atata timp cat in Romania nu se va face ‘curat’ in legislatia muncii, in care dreptul salariatului/ei sa fie respectate, o sa va treziti ca nu o sa aveti pensie ca n-o sa aiba cine sa o plateasca.
Andreea
De acord ca legislatia scartaie, insa atata timp cat nici angajatorii nu vor avea frica „pedepselor” tot nu se va schimba nimic. Putem avea legea legilor, daca nu e si pusa in aplicare cum trebuie, mereu se vor gasi portite.
Eram „copil”, aveam vreo 22 de ani si lucram in primul meu job, ca sclav (programator IT la minister, trageau aia 7 piei de pe mine, si ma plateau pe nasturi – nu stiam ca se poate si mai bine). A aparut o oferta buna de job, m-am dus la interviu. Bani dublu, munca fizica cat incape (inginer de retea, de la dat gauri in pereti pana la tras cabluri pe cladiri, totul). La interviu, eu si inca 24 de baieti/barbati. Marele director mi-a spus ca i se pare ca sunt cea mai potrivita muncii si ca ma angajeaza, dar cu o conditie: „sa nu dea dracu’ sa ramai gravida ca ma lasi fara mana de lucru si uite ce favoare ti-am facut, nu mai pupi servici inapoi!” Nu vrei sa stii de cate ori mi-a tzatzait curul in aia 3 ani in care am lucrat acolo, cand imi mai intarzia o zi-doua… stres de numa. Intratat incat multi ani mai tarziu, cand deja emigrasem si am ramas gravida, am facut trei atacuri de panica pe drum cand mergeam sa-i spun sefului… care cand a auzit a inceput sa chiuie de bucurie, m-a luat in brate, a zis ca mergem tot biroul sa mancam in oras, etc… Am ramas total socata, cum adica se bucura omul asta ca in cateva luni nu mai vin la servici?! Dupa ce am stat tot anul acasa (si am primit cadouri de la servici si a trebuit neaparat sa merg in vizita sa vada toti bebelusul, etc) cand m-am intors s-au dat toti peste cap sa ma integrez din nou cat mai repede, a fost foarte furmos. Pana peste doi ani cand i-am spus aceluiasi sef ca din nou sunt cu burta la gura, aceeasi reactie. Oamenii se bucurau pe bune!, Si dupa acelasi an acasa am revenit in acelasi loc cu aceeasi grija din partea colegilor sa ma integrez repede. Aici nu are nimeni voie sa te intrebe nimic personal, nici daca esti maritata, cati ani ai si cati copii acasa, tocmai ca procesul de angajare sa fie cat mai obiectiv. Si cea mai mare diferenta pe care am constatat-o, cand te prezinti unui strain, spui intai cati copii ai, si apoi ce stii sa faci („I am a mother of two, I work in IT”, cu cat mai multi copii, cu atat mai mult respect), nu ne stim la servici atat de bine vietile personale, in schimb stim fiecare cati copii are, ce varste, ce fel, totul despre copii, intotdeauna e primul lucru pe care il afli de la cineva, „I have kids” e mandria superma… Si asta ar trebui sa fie normalitatea, pentru cei care n-au apucat sa o guste :(
off, suna atat de frumos, de normal si de firesc….
Bogdana, te citesc demult dar e prima oară când intervin pentru că şi mie mi s-a părut absurdă treaba asta. Chiar discriminatorie pentru femei. Dar nu ştiu ce putem cere de la nişte oameni care caută „tineri cu experienţă”. Pe vremuri, pentru că am mai mulţi ani decât tine, prin anii 2000* venise o modă cu teste susţinute la pshiholog. Nici nu mai ştiu câte teste am dat, de tot felul. Cine aveau cele mai bune rezultate? nu oamenii consideraţi cei mai deştepţi ci mămicile cu copii la şcoală. Într-un fel e logic. Mai aveam un şef care spunea că nu înţelege opţiunea angajatorului pentru tineri fără obligaţii. Că tinerii nu sportă stresul şi e suficient doar să te răsteşti un pic la el că şi-a dat demisia. Pe când un om cu familie (nu conta pentru el bărbat/femeie) şi, mai ales, copii, va munci mai mult să-şi ţină slujba. ceea ce iarăşi mi se pare adevărat numai că, nu te-ai obişnuit că trăieşti în România?
Liliana, m-am cam obisnuit, sau cel putin credeam asa :) dar voila, nu ma plictisesc niciodata :)))
Mie imi place sa cred ca sunt mai cu mot:)) Nu numai ca am nascut acum 8 luni si am de gand sa ma angajez peste inca 8 (ceea ce inseamna 2,5 ani de pauza pentru mine, daca adunam si sarcina + vacanta de vara de dinainte:P ) dar ultimul meu job a fost afara. Sa vezi reintegrare pe piata de munca din Romania! Ah, cand m-am intors in tara datorita sarcinii, am crezut ca ce am facut la Bruxelles ma ajuta cu ceva aici. Intre timp am ajuns la concluzia ca… neah, locuiesc in Constanta unde o sa ma chinui sa gasesc un post de secretara ceva. Sunt deja coplesita de aceasta situatie, nici nu mai am puterea sa ma revolt de discriminarea angajatorilor. And ALL I did was create life and take care of it:)
Irina, nu pot sa iti spun altceva decat ca iti tin pumnii.
O femeie cu copiii acasa se va stradui sa termine cat mai repede taskul, sa nu faca ore suplimentare, c-o asteapta copilul la poarta scolii.
si cati dintre angajatori gandesc asa? cam prea putini din punctul meu de vedere.
Articolul prezinta partea frumoasa a lucrurilor. Eu lucrez intr-un domeniu tehnic, unde lucrurile se schimba foarte repede, iar cand am revenit dupa 4 ani simteam ca m-am intors pe alta planeta. Incercasem sa mai citesc si sa ma mai tin la curent si in timpul concediului, dar tot nu reuseam sa tin pasul cu fetele din echipa, care erau tinere si care fusesera acolo intre timp. Pana si eu imi dadeam seama care e diferenta intre mine (tot timpul obosita cu doi copii mici acasa) si ele, care faceau ore suplimentare, citeau inclusiv acasa, se puneau la punct cu ultimele noutati in domeniu, mergeau la traininguri in strainatate (ceea ce eu nu puteam sa fac, avand doi copii mici acasa). Slava domnului, nu m-a dat nimeni afara, dar nici nu am putut aspira vreodata la un post pe care era un barbat sau o femeie fara copii. Si eu am fost un caz fericit. Aveam o colega pe care o lasase barbatul cu copil mic. Era atat de obosita si se invoia atat de des pentru ca nu avea cu cine sa-si lase copilul, incat au dat-o afara. Stiu ca nu e ok, dar echipa pur si simplu se saturase sa-i faca munca. Pana la urma faptul ca unele fete nu aveau copii, nu insemna ca trebuia sa-i faca munca si ei.
Am mai zis-o printr-un alt comentariu, depinde de job si depinde de femeie. Daca femeia s-a rupt, mental vorbind, e greu sa ii mai faci ceva, sa o mai motivezi in vreun fel.
Faptul ca ai copii acasa clar nu e un atu si clar nu vei angaja o femeie cu copil de 2 ani pe o pozitie care presupune multe deplasari (sunt putine cele care vor vrea sau vor putea sa plece mai multe zile de acasa), deci cumva justificat oricum se restrange oferta de joburi. eu am stat un an acasa cu baietelul meu si nu s-a schimbat nimic din punctul meu de vedere. Munceam la fel de mult si primeam la fel de mult respect. Cand am revenit am avut senzatia ca nici nu am fost plecata, pentru mine 1 an trecuse atat de repede. Intr-adevar de la 0 zile concediu medical pe an, am ajuns cam la 2-3 saptamani pe an (cand a fost Vladut bolnav). Si cu cel de-al doilea copil tot un an voi sta acasa, deoarece am vazut ca cele mai multe mamici care au stat 2 ani acasa au avut nu numai probleme de reintegrare ci si o teama de responsabilitate, am vorbit cu cateva si mi-au confirmat ca aveau emotii, ca si cum s-ar fi angajat prima oara, isi iesisera din mana si le-a trebuit mult pana si-au revenit.
Depinde de la un job la altul si depinde de la o femeie la alta. Cunosc femei, cu unul, doi copii, care calatoresc cam jumatate din timp. Este alegerea lor si ele stiu cum se impart. Si da, sunt probleme de reintegrare atunci cand alegi sa stai cate doi ani acasa, insa nu stiu cat e vorba de teama de responsabilitate. Ce am scris aici am scris exclusiv prin prisma experientelor mele si in mod clar, nu am teama de responsabilitate, ba dimpotriva, responsabilitatile de la job, oricare ar fi el, din domeniile mele de expertiza, mi s-ar parea parfum pe langa responsabilitatile de mama :)
Sunt perfect de acord ca nu e un atu. Si nu numai pentru pozitiile care presupun multe deplasari. Am coordonat cativa ani un sector care presupunea conditie fizica. Conditie pe care nu multe femei intoarse din concediul de maternitate o mai aveau. Cele mai multe pur si simplu nu reuseau sa revina la silueta si la mobilitatea dinainte, asa ca dupa 6 luni erau concediate (si de multe ori la plangerile echipei, care nu dorea sa preia sarcini suplimentare). Pe urma nu trebuie sa uitam ca la noi, in caz de divort, custodia este incredintata mamei. Femeile singure cu minori in intretinere au de multe ori un randament execrabil. Imi pare rau, suna cinic, dar asta e realitatea. E normal ca angajatorii sa nu vrea sa se lege la cap. Si pana la urma nici nu ai ce sa le faci. Chiar isi doreste cineva sa se intoarca la un angajator care o tine doar pentru ca a pierdut procesul in istanta? In plus puneti-va in locul angajatorului. V-ar connveni sa platiti o persoana care nu-si face treaba? Multe firme lucreaza cu targeturi, iar targetul e acelasi pentru toti. Sau puneti-va in locul cuiva care lucreaza intr-o echipa cu o tanara mama careia trebuie sa-i preia o parte din sarcini. V-ar conveni? Poate teoretic, in practica nu stiu cate/cati ar accepta asa ceva. Sigur, e frumos sa ne gandim ca o mama isi eficientizeaza munca pentru a putea pleca la timp acasa, dar la fel de usor e sa-ti imaginezi ca unele vor da rasol, ca sa plece. Daca ar fi asa usor de eficientizat munca si-ar mai eficientiza-o si altele.
Pai e mai usor sa nu se lege la cap, decat sa isi asume niste costuri de moment, care se pot intoarce in favoarea lor peste un timp, mai scurt sau mai lung. Problema este ca mentalitatea spune: „nu iti poti face treaba? nu e nimic, mai sunt alti „n” oameni care asteapta la usa”
Suna cinic, dar cum ar fi, ca peste 30 de ani, sa primeasca pensii numai aia care au facut copii, iar pensia sa fie direct proportionala cu numarul de copii? Pentru ca aportul unei femei in societate nu e numai nenorocitul ala de target imediat.
E discriminatoriu, Nuschule, dar e o idee care imi pune un zambet pe chip :) oricum, nimeni, dar absolut nimeni nu gandeste pe termen lung. Privit in termeni economici, copilul e considerat un cost, si nu o investitie. C’est la vie…
Pana la urma, dupa toate comentariile care dau exemple de cazuri ale unor femei care s-au descurcat in aceasta situatie (angajate si cu copii) si ale altora care nu s-au descurcat, trag concluzia ca… unele s-au descurcat, iar altele nu. Pai nu e asa si cu oamenii, in general? Unii fac fata pe un post, altii nu. Unii fac fata intr-o anumita perioada si nu se descurca in alta, in care au poate anumite probleme mai mari. Un om poate sa fie un profesionist excelent si sa si-l doreasca orice firma din domeniu, dar sa se imbolnaveasca (Doamne fereste) si sa trebuiasca sa lipseasca luni de zile. Iar altul, care poate nu e foarte bun la inceput, poate sa fie foarte motivat si sa invete, sa munceasca si sa devina tot mai bun. Nu se stie, pana la urma. Sunt atatia oameni care nu au copii, sunt sanatosi, n-au obligatii suplimentare care sa-i tina departe de serviciu, dar sunt pur si simplu lenesi sau dezinteresati etc. Nu se vede neaparat acest aspect cand angajezi omul, asa ca nu stii. Nu am copii, dar admir femeile care au si care se straduiesc sa fie mame bune. Le consider puternice si descurcarete (stiti voi mai bine decat mine cat de descurcareata trebuie sa fie o mama) si mi-ar conveni, daca ar fi cazul, sa angajez o femeie puternica si descurcareata. Iar daca mai are nevoie de ore sau zile libere pentru urgente legate de copii, cred ca va aprecia faptul ca i s-au oferit fara taraboi aceste posibilitati si va cauta sa compenseze apoi muncind foarte bine. Parerea mea. Pedra
De-ar gandi toti angajatorii asa :)
Pedra, asa mi-a mers la inima ce ai scris tu aici! Vorba Dianei, macar de-ar gandi toti angajatorii asa!
Vai, dar ce opinii inteligente circula pe aici. Sa primeasca pensii doar cei care au facut copii? Adica eu, care sa zicem, nu vreau copii, platesc alocatii celor care au copii, platesc sanatate (copiii sunt asigurati din oficiu), platesc educatie gratuita, dar nu am dreptul la pensie. Ba da, am, indiferent ca fac sau nu copii, pentru ca eu platesc pentru copii, chiar daca nu sunt ai mei. Daca nu, sa se dea o lege prin care fiecare sa plateasca pentru propriii copii totul, alocatii, sanatate, scoala, etc., si doar respectivii sa aiba dreptul si la pensie. Iar eu imi economisesc singura banii de pensie.
In teorie sa stii ca si parintii aia platesc, aceleasi taxe, contributii si impozite pe care le platesti si tu. Si de platit nu platesti pentru alti copii, ci platesti pentru tine. somajul il platesti astfel incat sa ai asigurarea ca atunci cand vei ramane somera vei putea beneficia de ajutorul de somaj. contributia la sanatate o platesti pentru a avea siguranta (in teorie, din nou) ca vei putea beneficia si de servicii medicale cand vei avea nevoie. o particica mica se duce, da si spre acele categorii care NU pot sa isi asigure ele insele, cum ar fi copii. Insa prea mult ii consideram niste asistati.
Hai ca trebuie sa ma laud.
Noi la HipHip colaboram cu 2 mamici cu 2, respectiv 1 copil. Uite ca mai sunt si firme care chiar cauta mamici. Domeniul este de asa natura, si ne-am dorit sa lucram cu mamici. :)
Cristina, voi sunteti exceptia. aia faina si frumoasa <3
Eu cred ca nu ar trebui sa ne ascundem dupa deget. Da, sunt cazuri si cazuri, dar statistic, femeile cu copii sunt mai inefciente decat celelalte. Asta este, degeaba incercam noi sa indulcim situatia. Iar pe angajator nu-l intereseaza ce se intampla peste 30 de ani, pentru ca nu stie nimeni. Poti sa angajezi mame, sa cotizezi ca prostul si sa te trezesti ca ai o pensie de 300 de lei, sau ca vine guvernul si zice „ne pare rau, e criza, taiem pensiile”, sau ca copilul in care ai investit isi pune coada pe spinare si emigreaza. N-ai nicio garantie ca o sa te bucuri de nu stiu ce pensie, hai sa fim seriosi. Eu cred ca problema e mentalitatea romancelor care nu solicita tatal copilului pentru nimic. Tatal e pe-acolo, sa-i mai dea o palma copilului, „sa simta copilul ca are tata”. Toata lumea pleaca de la premisa ca un barbat nu stie, ca nu poate, etc. Iar o femeie face din isntict matern. Pe mine nu instinctul matern m-a invatat sa schimb pemepersi, nu instinctul matern m-a invatat sa merg cu copilul la doctor si nu instinctul matern m-a invatat ce sa-i dau sa manance. Am citit, am intrebat, m-am informat si am reusit sa ma descurc. Iar la al doilea copil, l-am lasat pe sotul meu, care nu a fost nici pe departe atat de neajutorat pe cat se crede. Daca nu te ocupi niciodata de copil, normal ca habar n-ai de nevoile lui, dar asta e valabil pentru oricine. Nu cred ca-ti trebuie instinct matern ca sa participi la sedintele cu parintii.
ai dreptate la partea cu tatal! insa vreau si eu statisticile alea cum ca femeile cu copii sunt mai ineficiente, pe bune, cu date, etc, nu asa, cuvinte aruncate intr-un comentariu virtual. Iar la partea cu pensiile unele femei isi dau singure cu stangul in dreptul, mai ganditi, nene, inainte de a comenta ineptii…daca tot s-a pus in discutie un subiect fierbinte, hai sa venim cu idei de imbunatatire, experiente personale sau orice altceva care ar aduce un aport util la acest subiect, ca de exemplu, acest articol al Bogdanei…hai fetelor, ca putem sa batem asa-zisele statistici
Alexandra, da-mi voie sa nu fiu de acord cu tine. Am doi copii, si de cand ii am sunt cu mult mai eficienta, pot sa pun prioritati mult mai bine, si sa folosesc timpul mult mai eficient. Sunt mai calma, mai intelegatoare cu altii, mult mai empatica si pentru ca nu e usor sa cari si sa cresti doi copii, sunt si in forma fizica buna. Oricum o iau, sunt un om mult mai bun, si personal si profesional decat eram inainte de copii. Si nu-mi spune ca sunt exceptia, am colege care sunt extraordinare la munca si au 5 copii acasa, in tara asta lumea face copii destui, si nu se plange nimeni ca sunt o povara sau ca nu sunt eficienti din cauza lor. Imi arati niste cifre care sa sustina ce ai afirmat?
Nu am statistici oficiale, dar de ce credti ca angajatorii sunt reticenti cu femeile care au copii? Oare chiar angajatorii sunt toti niste tampiti nu-si dau seama de cat de eficienta este o femeie cu copii? Daca femeile cu copii ar fi eficiente s-ar bate angajatorii pe ele. Or, nu este cazul.
In cazul asta am sa inteleg ca doar in Romania femeile cu copii sunt mai putin eficiente sau angajatorii mai tampiti. Pentru ca in alte parti ale lumii in primul rand ca nu stie nimeni daca ai copii sau nu, este ilegal sa te intrebe ceva despre situatia ta personala (singura chestie pe care o pot face e sa spuna „postul acesta presupune deplasari in medie de 25% din timp – credeti ca vi se potriveste sau nu?” sau ma rog, ai inteles ideea), si in al doilea rand, femeile care au copii sunt vazute mult mai bine decat cel care nu au, mai ales cele care ar putea (adica intr-o situatie stabila, cu o anume varsta, etc, sunt vazute de parca „le lipseste ceva” daca nu au copii. In alte parti ale lumii copilul ofera un statut social mai bun parintelui. Dar na, vorbim despre vise. In Romania drepturile omului sunt inca in stadiul de utopie.
Nu stiu care sunt locurile de care vorbesti. In majoritatea tarilor UE femeile castiga mai putin ca barbatii, avanseaza mai greu la posturi de conducere si se angajeaza mai greu. Iar unul din obstacolele pentru salariul mic, postul inferior sau respingerea la angajare este tocmai faptul ca au copii. Faptul ca este „ilegal sa te intrebe ceva despre situatia ta personala” nu inseamna nimic. Si la noi este ilegal sa te intrebe cineva daca ai de gand sa ai copii, cand ai de gand, etc., dar asta nu inseamna ca nu se practica. Pana la urma, termenul care descrie hartuirea la locul de munca, inclusiv la noi, este „mobbing”, adica un termen englezesc. Multe femei sunt șicanare repetat la locul de muncă, pana-si dau demisia, dupa ce se intorc din concediul de maternitate. In cele mai multe cazuri insa angajatorii recurg la strategii mai subtile. De pilda, promoveaza un barbat intr-un post de conducere si nu o femeie, pentru ca atunci cand femeia pleaca in concediu de maternitate, firma sa nu fie lipsita de un director, ci de o persoana de pe un post de executie, care poate fi mai usor inlocuita. Imi pare rau, dar asta e realitatea.
In cazul asta mutarea mea in Canada a fost o decizie corecta. Imi mentin parerea ca drepturile omului sunt o utopie daca si macar jumatate din ce spui e adevarat (si tind sa cred ca e adevarat, daca citesti comentariul meu de mai sus, am trecut si eu razant pe langa asta in cei 9 ani activati in campul muncii in Romania, doar ca pe atunci nu stiam ca se poate si altfel, si eram tanara, fara copii, deci experienta n-a fost foarte tragica). Nu vreau sa pun sare pe rana, dar aici chiar asa e, daca ar indrazni cineva sa ma intrebe ceva personal la interviul de angajare, s-a sters pe bot de servici si s-a trezit cu un ditamai procesul cu multi bani pentru mine. Eu personal nu m-am lovit vreodata de mobbing (a trebuit sa fac google sa invat ce inseamna), si tot eu personal nu stiu absolut nici o persoana aici care sa nu se fi intors la locul de munca anterior (la noi concediul de maternitate e un an) conform legii „pe aceeasi pozitie sau similara si pe aceeasi bani”. Aici primesti atatia bani cat iti negociezi, daca esti buna de gura si stii sa „te vinzi” poti sa iei dublu fata de oricine altcineva (in limitele impuse de nomenclatorul ocupatiilor care da niste limite inferioare si superioare in care se plateste fiecare ocupatie). Imi pare rau sa aud ca e atat de trista situatia in Romania, cumva speram ca practicile astea de la noi (care mi se par extrem de sanatoase, am luat si eu parte de cateva ori la procesul de angajare si am fost incantata de ce am vazut) sa castige mai mult teren si acolo, nu doar exemplele proaste sa fie copiate. Pacat.
Nu cred ca in Canada lucrurile stau atat de roz. Conform rapoartelor oficiale, lucrurile nu stau atat de bine.
http://www.canadianlabour.ca/sites/default/files/pdfs/womensequalityreportEn.pdf
N-am citit studii, stiu doar ce mi se intampla mie, prietenilor si colegilor. Daca nu suntem un esantion reprezentativ, asta e. Dar de notat din studiul ala e ca cele mai noi date sunt de aproape acum 10 ani (2005) si ca media de castig a femeilor e data in jos de procentajul mare al femeilor care au slujbele alea necajite si prost platite, pe care nu le iau barbatii. Ca cineva trebuie sa faca si munca de jos, nu?! :-)
N-am fost vreodata discriminata ca sunt femeie (ba da, scuze, odata un arab mi-a spus ca locul femeii n-ar trebui sa fie la computer ci la cratita. Am facut complaint oficial si si-a pierdut jobul), n-a stiut nimeni ce situatie familiala am decat cu mult dupa angajare, cand am binevoit eu sa povestesc de ai mei, n-am fost refuzata vreodata la un interviu (si am avut cateva, fie pentru joburi noi fie pentru avansare in aceeasi firma) etc… Din punctul meu de vedere si al celor pe care ii cunosc, aici e democratie. Restul sunt cuvinte pe hartie :-)
Nu am mai apucat sa comentez aici, insa statisticile alea mi le-as dori si eu. Si daca femeile sunt mai prost platite pe pozitii similare si asa mai departe, problema este intr-o oarecare masura si la ele. uitati-va la filmuletul asta, si veti intelege de ce:
http://bogdanasblog.blogspot.ro/2014/02/de-ce-avem-atat-pe-putine-femei-lider.html
Bravo! Sunt perfect de acord cu tine!
Aoleu, ce-mi place mie cand se face SEO pe spatele blogului meu. Abia astept sa ma mut pe platforma si sa nu ma imi bagati linkuri din astea. No pb, de data asta il las aici, ca-s in dispozitie buna azi, a iesit soarele din nori.
ce inseamna SEO?
Search engine optimization. Mai pe romaneste e o persoana care se apuca sa comenteze pe bloguri, unii o fac complet alandala, fara legatura cu subiectul postarii respective, si pun un link catre magazinul online pt care fac seo. Pentru a creste pozitia magazinului in cautarile pe care le fac oamenii pe google. Da click pe numele cu care a comentat, vei vedea ca te duce la un magazin online :)
Canada nu e o tara pe care as da-o exemplu.
http://au.ibtimes.com/articles/514132/20131016/gender-bias-discrimination-women-corporate-canada.htm#.UyAj0dIW2HY
Dupa cum ii spuneam si Alexandrei, eu aici traiesc si muncesc. Si o fac bine, si ei ma platesc exact dupa cum am negociat eu la angajare. N-am fost vreodata discriminata la vreun interviu de angajare, nu a stiut nimeni cati copii am sau ce situatie familiala, si nici nu a interesat pe nimeni, ei mi-au expus conditiile cerute de job, eu le-am spus daca ma intereseaza sau nu. Nu cunosc pe nimeni sa fi fost discriminat la angajare pe motive din astea, serios. Si ce inteleg canadienii prin discriminare pe baza de sex, nu inseamna nici in visele cele mai frumoase ceea ce cred romanii ca inseamna, serios.
Eu cand citesc astefl de articole, imi dau seama ca de fapt este exact ” ceea ce credem noi romanii ca inseamna”. Ca or fi cazuri si cazuri, ok, dar asa sunt si aici. Asta nu inseamna ca nu exista o problema.
http://www.canadianbusiness.com/business-strategy/the-dark-side-of-maternity-leave/
Ai citit tot articolul ala? Care de fapt spune ca angajatorilor le e greu cand le pleaca angajatele in concediu de maternitate… si cam atat :-)))
Se pare ca toata lumea e mai experta decat mine in piata muncii din tara mea, asa ca nu ma mai bag in discutii, fie cum spuneti voi :-) eu sunt fericita in ignoranta mea :-)
Oh, si apropo, stiu extrem de multe cazuri (si numarul e in crestere) de tatici care pleaca in concediu de paternitate (concediul exclusiv al mamei e de 15 saptamani, restul pana la 52 poate sa-l ia oricare din parinti sau chiar alternativ, cum le convine), la care au dreptul. Sa inteleg ca pana la urma o sa ajungem totusi la un echilibru?! Adica o sa-i „urasca” si pe ei angajatorii la fel de mult?!
Dar ce-ai fi vrut sa spuna angajatorul intr-un interviu public? Da, practicam discriminare la greu? Evident ca doar se plang de cat le este de greu, ca n-o sa recunoasca nimeni nimic intr-un interviu fata in fata.
Si atunci de ce l-ai citat? Daca de fapt nu spune nimic…
Stii care e problema, nu te cunosc, nu ma cunosti. Dar cand cineva spune ca o femeie cu copii nu e eficienta, mie una imi sare rau tzandara si ma simt direct vizata. Pentru ca am doi copii mici, muncesc full-time (in tura inversa cu sotul, asa ca unul din noi e in permanenta cu copiii), nu am bona si nici ajutor si ma consider un monstru de eficienta. Intr-atat incat uneori imi permit sa lucrez de acasa, si cand am si copiii pot sa-mi fac in acelasi timp si jobul, si baie copilului si o mancare si mai stiu eu ce, si sa prezidez intr-o sedinta de proiect, in care de fapt de partea cealalta a telefonului si a webex-ului nu stie nimeni ca eu sunt cu o mana in lingura de ciorba si cu una in sistem… Da, imi educ frumos copiii, ii cresc, e drept ca sotul meu ma ajuta 100%, dar e in aceeasi situatie si el, punem amandoi osul si la munca si la casa si la copii, si eu una consider ca de cand avem copiii stim sa ne folosim timpul mult mai bine, nu mai avem timpi morti. Si asta in timp ce ne putem urma si pasiunile, care nu-s putine. Facem din toate, si le facem bine, asta e esentialul. Poate ca ar trebui sa nu ma bag cand e vorba de alte femei cu copii, nu stiu cat de eficiente sunt ele, dar un procent covarsitor din colegii mei (fie barbati fie femei) care sunt extrem de eficienti, au cel putin unul sau doi copii, si inca n-am auzit copilul sa fie un impediment. Am eu un feeling ca o femeie cu copii care nu e eficienta la servici,,, nu era eficienta nici inainte de a avea copii :-)
As mai adauga ceva – o femeie cu un copil (mic sau adolescent, problemele cresc o data cu varsta) si cu un sot in criza varstei mijlocii acasa (de regula fie atunci devin tati, fie atunci copiii lor devin adolescenti) – rezista oricarei situatii de stres la serviciu. Pentru ca stie sa gestioneze conflicte mai bine decat oricine. Cu toata stima pentru femeile care nu lucreaza decat la serviciu – o femeie care este mama este „multitasking” prin definitie…
Amin!