Un playdate experiment.

Experimentul de acum cateva zile a  avut nobila misiune de a demonstra veridicitatea a doua ipoteze: Ca o mana de copii pot fi lasati pe mainile a doi barbati, si la finalul serii sunt inca toti “alive and kicking”, iar mama sa se simta bine pret de cateva ore dezbarandu-se de apelativul “mami” si existand doar ca “femeie” Ca utilizandu-se de anumiti aliati, cei doi barbati nu numai ca supravietuiesc unei seri cu copiii, ci chiar ar mai repeta experienta, atat de placuta poate deveni. In cazul nostru aliatii au fost: Cascavalul Felii de la Hochland si o multime de legume si fructe. Bonus: ca si mama poate supravietui in afara cuibului pret de cateva ore :)) In rolurile principale: deja mentionatul cascaval, Chinezu pe post de bona, Radu mare pe post de secund, patru copii super zglobii, alesi pe spranceana: Maria, Vladimir, David si Radu, si last but not least, favorizatele serii, subsemnata si Gena. Revenind acum la un ton mai serios, si eu si Gena avem nevoie din cand in cand de cate o gura de aer de cateva ore in oras, doar noi, ca fetele. S-a discutat mult pe acest subiect, pentru mine inseamna enorm de mult aceste momente de relaxare, inseamna ca ma incarc cu energie, indeajuns de multa incat sa ma intorc la copii cu forte proaspete. In acelasi timp, amandoua stim ca, daca vrem sa ne iasa pasienta cu simtitul bine, trebuie sa avem siguranta ca am lasat copiii pe maini bune. Una fara alta nu exista :). Ma consider printre acele norocoase care pot pleca de acasa absolut linistite, fiindca am acea...

Dupa Stylish Mom

Sambata am lasat baietii bolnavi cu Radu si m-am rasfatat cu o companie placuta, intr-un loc si mai placut (Pescariu Sports & Spa), la o reuniune ce a dezbatut un subiect extrem de important, vital as putea spune pentru noi femeile (sic!): Stylish Mom. Noi ne planificasem ca eu sa stau la eveniment, iar baietii sa se balaceasca la piscina, insa nu prea ne-a iesit combinatia (intre timp a luat si Radu de la baieti, si evident ca am luat i eu, si acum suntem in formula completa bolnavi copti.) Evenimentul nu e la prima editie, ci chiar pe la a patra, eu regret ca nu am ajuns si la celelalte, promit sa imi fac un obicei din asta, fiindca a fost o gura tare faina de aer si cu o doza perfecta de superficialitate, incat sa imi ajunga pentru perioada urmatoare :) Tema editiei de sambata a fost garderoba de vara/vacanta. Motiv pentru 90% dintre mame sa intre in fibrilatii, lucru pe care l-am observat si la intalnire. Aproape fara exceptie, fiecare intrebare din public adresata Rovenei avea un scurt disclaimer din partea persoanei care o adresa, legata de propriul aspect fizic . Si-am realizat ca ceea ce ne lipseste noua mamelor este increderea in noi. Asta a venit inclusiv pe fondul unor aprecieri venite pe adresa picioarelor mele, inainte de inceperea evenimentului, complimente pe care eu le-am primit asa cum am putut, mai degraba asa cum nu am putut. Greseala feminina numarul 2: nu numai ca nu avem incredere in felul in care aratam, dar atunci cand primim un compliment, habar nu avem cum sa il primim. Cu...

De ce nu mai dau eu sfaturi.

Daca ati remarcat, eu nu prea am mai dat sfaturi legate de cresterea si educarea copiilor. Da, am scris de fiecare data despre ideea de a-ti creste copiii responsabil, empatic, despre iubirea neconditionata, despre atasament, despre a cauta ce este dincolo de comportamentul de moment si a actiona acolo, despre inutilitatea pedepselor si a amenintarilor, am mai scris si voi mai scrie (apropos, stiti ca vine Alfie din nou, da?!?), si am relatat cat mai fidel de la toate conferintele care s-au tinut in ultimul an pe aceasta tema, si bucuria mea mare este ca au fost destul de multe si vor mai fi. Nu zic ca nu imi scapa vreo amenintare niciodata. Sau ca am ajuns sa nu tip, credeti-ma sunt departe de a fi echivalentul feminin al unui calugar budist. Insa sunt constienta de ele si incerc sa le controlez in cea mai mare masura. Nu sunt perfecta, ba dimpotriva, sunt departe de a fi acest lucru si nici macar nu e un deziderat pentru mine, fiindca sa fiu sincer habar nu am ce inseamna sa fii mama perfecta, insa stiu ca este undeva inspre o extrema, deci nu e de bine. Daca am invatat un lucru in toti anii astia de crescut copii, apai am invatat ca de fapt nu stiu nimic :) Ca nicio zi nu seamana cu cea precedenta, ca nu trebuie sa iau nimic for granted, ca nu trebuie sa spun niciodata „niciodata” si mai ales ca daca ceva a functionat la unul, apai sunt mai multe sanse ca la urmatorul sa nu functioneze, decat sa functioneze, ca trebuie sa imi mentin urechile...

Dragostea in vremea copiilor

Te trezesti sambata dimineata, si primul „Te iubesc” il simti cand dai cu nasul de aroma cafelei facuta de el. Al doilea, cand intri in bucatarie, ii vezi pe copii asezati frumos la masa, cu un mic dejun copios in fata, iar El se imparte intr-un du-te-vino continuu intre aragaz si chiuveta strangand urmele aftermath-ului. Al treilea cand ridica privirea la tine si zambeste, chiar parul ti-e ciufulit, ochii umflati si loviti de lumina brusca si tu nu poti decat sa mormai, ca vorbirea nu s-a inventat pentru tine inca la ora aia. Copiii-s mancati, spalati, imbracati si tu nu ai facut nimic din toate astea, ci El. Si toata normalitatea asta ti se pare asa, de un extraordinar minunat, tocmai pentru ca ea exista, iar El este acolo, si chiar daca nu ii spui de 100 de ori pe zi Te iubesc (ce prostii spun aici, uneori trece o zi si nu apuc sa ii spun), ba dimpotriva, uneori il cam boscorodesti, lucrurile astea mici pe care el le face pentru tine si pentru copii si viceversa, tu le faci pentru el si pentru copii, astea inseamna toate „te iubesc”. Si valoreaza infinit mai mult decat cinestieceshmenshyflashycinaindoilacelmaidefiterestaurant. Simti ca esti iubita si atunci cand te abandonezi statului in pat, ca esti obosita/ti-e rau/whatever, si o faci avand linistea aia deplina ca odraslele-s pe maini bune, ca nu e nevoie de tine in alea trei-patru ore, poate doar pentru un pupic sau o mangaiere, sau poate nici pentru atat, fiindca stii ca El poate face toata treaba si te poate suplini, uneori chiar mai bine decat ai face-o tu....

Libertate

Conceptul de libertate pentru copii este extrem de simplu. Nu e nevoie decat de cateva ingrediente: spatiu si timp. Spatiu sa alergi cat te tine sufletul, sa tipi fara sa stresezi sau sa deranjezi vreun pretios, si timp cat mai mult sa poti face toate astea. Dupa o zi petrecuta exclusiv in tarana, duminica, baietii mei porcositi, obositi, cu ochii rosii dar privirea inca vie au refuzat sa se lase luati inapoi acasa in orasul mare si imbacsit, decretand ca ei vor sa ramana la tara. Si i-am inteles, oh, Doamne ce i-am inteles, ca as fi ramas si eu acolo, langa closca si puii ei pufosi si galbiori de cateva zile iesiti din oua, langa cei doi pisoi de nici o luna, care habar nu aveau nici cum trebuie sa fuga si te priveau cu ochi laptosi, albastri tulburii, in gradina de legume, intinsa pe pamant.   Acolo au fost liberi cu adevarat (ok, au fost paziti sa nu cumva sa le vina ideea de a-i invata pe puii de gaina sau pisica cum e cu zborul), au chirait si au tipat cat i-au tinut baierile, au cules fasolea de pe vrej, au dat de mancare la toate vietatile, au alergat in toate directiile, si-au amenajat si cort, au tras si-un pui de somn sanatos. Nu tu oras, nu tu betoane, nu tu aglomeratie, doar cer curat deasupra capului si tarana sub picioare. Si ma gandesc serios sa ii mai las acolo. Si m-as muta si eu acolo cu ei :) M-am bucurat de bucuria lor, mi-a parut rau ca i-am luat acasa, chiar daca supararea lor a...