Din monstruozitatile Ministerului Educatiei

De azi incep evaluarile nationale pentru copiii din invatamantul primar si gimnazial. S-a inceput cu clasa a VIII-a, iar cei din clasele mai mici urmeaza undeva in mai. Distractia este la clasa a II-a (si numai). Pentru cei care nu stiu, ofer un scurt intro: acum un an, cand s-a introdus in premiera clasa 0, s-au schimbat si programele scolare incepand cu acea generatie. Cei care au intrat la momentul respectiv in clasa I au ramas pe programa veche, cei din 0 au inceput cu programa noua. Programa noua presupune niste schimbari destul de notabile, printre care as enumera la matematica, introducerea tablei inmultirii si impartirii in clasa a II-a in loc de clasa a III cum era dupa programa veche (dupa aceasta programa, copiii faceau in primii doi ani numai adunari si scaderi, cu si fara treceri peste ordin, pana la 1000), iar la romana au introdus mai rapid si ortogramele si alte chitibusuri din gramatica. Cu alte cuvinte, fiica-mea invata dupa programa veche, si tot ce se poate ca anul viitor cand va fi in clasa a III-a sa fie cam la acelasi nivel cu colegii ei mai mici de clasa a doua. Oarecum irelevant, dar necesar de mentionat in contextul de fata. Noi aseara am avut sedinta cu parintii, in care ni s-au anuntat datele pentru evaluare, si, surpriza, niste modele de subiecte de evaluare. Soc total, pentru ca subiectele cu pricina sunt pe programa noua, nu pe programa veche. Desteptii din Ministerul Invatamantului care nu au absolut nici o legatura cu realitatea din scoli au decis ca subiectele de la evaluarea nationala sa se faca...

Totusi este trist in lume…

Pe cat de mult am iubit sa citesc, inca din frageda copilarie (ca sa incep intr-un ton cat mai literar) pe atat de mult am urat orele de limba si literatura romana. Asta nu pentru ca as fi avut niste profesoare imposibile sau antipatice, ci pentru simplul fapt ca inca de prin scoala generala am realizat ca orele de literatura nu sunt pentru a ne deschide noi orizonturi si pentru a ne stimula noua imaginatia si gandirea critica, ci sunt exclusiv pentru a ne transforma in niste memorizatori complet automatizati ai marilor critici. Operele nu trebuiau numai citite, ci trebuiau interpretate. Iar interpretarile apartineau exclusiv si evident criticilor, iar noi nu trebuia sa facem altceva decat sa ni le insusim si sa le reproducem cat mai fidel cu putinta, intr-o structura foarte clara. Cine reusea sa faca asta, zece pe linie cu stelute. Am avut doua profesoare fenomenale. Doamna Alexandrescu in generala, care mi-a fost si diriginta si doamna Cruceru in liceu. Celor doua doamne le sunt recunoscatoare pana in ziua de azi pentru faptul ca ne-au dus mai departe dragostea pentru lectura, dragoste ce mie imi fusese insuflata deja de catre bunicii mei de la Cluj, a caror biblioteca mi-o amintesc si acum cu la fel de multa admiratie ca atunci cand eram copila. Insa doamna Cruceru mi l-a omorat pe Eminescu, mi l-a smuls din inima si stiu ca a facut-o fara nici o intentie, dar asta a fost rezultatul. Caci la el voiam sa ajung, ca tot azi s-a trezit in noi, la fel ca in fiecare an, sentimentul brusc de patriotism eminescian. Primul trimestru al...

Un cuvant de imbarbatare

Azi dimineata am vazut o filmare cu „doamna” Blandu (cine nu stie cine e sa citeasca aici, desi ma indoiesc ca mai e cineva care sa nu fi auzit de „dansa”). Nu am vazut decat o femeie zeflemitoare, care clar nu considera ca ar fi gresit cu ceva, afisand un aer de superioritate si chiar putin condescendent. Mai tarziu am aflat ca sotul doamnei (e si el in inregistrare, ii tine isonul) imprastie amenintari, mai voalate sau mai putin, in stanga si in dreapta. Acum aflu ca mama care a inregistrat acest film a fost renegata de restul parintilor din simplul motiv ca a avut curajul de a schimba mersul lucrurilor. Si este daramata de la cate cuvinte de ocara si amenintari a auzit si se simte singura. Asa ca spun aici si acum: nu sunteti singura, doamna! Si mi-as dori sa ajung sa va cunosc, sa va strang mana si sa va multumesc pentru curajul pe care l-ati avut. Si ca mine mai sunt alte cateva mii de parinti. Si poate a venit momentul, datorita dumneavoastra, sa ne unim fortele si sa punem stop acestor magarii care se intampla in sistemul de invatamant. A venit timpul sa schimbam. Sper sa ajungeti sa cititi aceste randuri. Iar daca aveti nevoie vreodata de ajutor, de orice fel de ajutor, puteti conta pe...

Lectia balcanica de „generozitate”

Azi am dat peste articolul lui Radu Herjeu care m-a socat si pe buna dreptate. De la Veronica Bereanda incoace nu am mai dat peste un exemplar de „invatator” atat de hidos, inuman. Am stat si am scotocit prin arhivele INSSE sa vad exact cat castiga un cadru din invatamantul romanesc. Am aflat: 1413 lei net in luna iunie a acestui an. Atat castiga, in medie, un om pe mana caruia sunt lasati cam 30 de copiii intru educare. Si atunci de ce sa ne mai miram? De ce sa ne miram ca suntem la nivelul la care suntem cu invatamantul? De ce sa ne mai miram cand trebuie sa „cotizam”? De ce sa ne mai miram cand ni se cere de la obraz, cand se fac fite la cadouri? Eu as avea un singur motiv: decenta. Macar atat. Dar si aia s-a dus undeva pe apa sambetei. In schimb a ajuns firesc „balcanismul”. Am avut mereu oroare de subiectul „cotizat” si dintr-o naivitate vecina cu prostia, inainte ca Rebecca sa intre la scoala am crezut ca generatia mea gandeste relativ similar pe subiect. Si ca noi poate schimbam din cultura „cadoului”. Repet, naivitate vecina cu prostia. Caci s-a dovedit ca a trebuit sa mergem cu plocon inclusiv la Olga Gudynn pentru a ne inscrie mijlociul acum un an jumate. Noi am stat linistiti, stiindu-l inscris deja, si am aflat cu stupoare ca doamna directoare a crezut ca nu mai vrem sa il inscriem. „Imi pare rau, dar locuri nu mai sunt”. Noi disperati ca David sa ajunga la fosta miss a Rebeccai ne-am inarmat cu o punga cu...

Oameni care inspira.

Revazand emisiunea lui Catalin Stefanescu, editia de duminica trecuta, cu Alfie Kohn (si in caz ca nu ati vazut-o, neaparat sa va uitati la ea) mi-am reamintit de una din cele mai dragi emisiuni, una mai veche, de acum aproape doua luni. Invitatul emisiunii a fost Prof. Gabriel Sandoiu. Nu cred ca va suna foarte cunoscut, insa mie imi aduce inapoi unele din cele mai frumoase amintiri din perioada liceului. Sandoiu mi-a fost profesor de filosofie in clasa a XII-a, si este omul de care imi amintesc cu cel mai mult drag din toti cei 12 ani de petrecuti in scoala. De ce? Puteti afla vizionand emisiunea. Pentru ca este prototipul dascalului adevarat, al profesorului care pune pe primul plan copilul, care ii respecta opiniile si i le valorizeaza cu adevarat. Este acel om care inspira, pe care il asculti cu sufletul la gura, care te fascineaza si te copleseste si care te face sa iti doresti in mod autentic, din interior, sa inveti mai mult, sa afli mai mult. Cam asa ar trebui, intr-o lume perfecta, ideala si utopica sa fie toti profesorii copiilor nostri. Iar acesta este un mic omagiu adus acestui om. Promo-ul editiei cu Gabriel Sandoiu: Si linkul catre emisiunea completa: Garantat...