Medicii si alaptarea

Mai sunt doua saptamani in care o puteti vota pe Roxana Dudus, in campania AVON 125. Eu zic ca merita sa fie sustinuta, pentru ca este o luptatoare si o femeie exceptionala. Eu o sustin. Voi? Roxana-Mirela Dudus Altfel, tot Roxana, ne provoaca in tema lunii iulie sa impartasim experiente legate de medici care ne-au sustinut sau nu in demersul de a alapta de-a lungul timpului. Subiectul este unul extrem de important, pentru ca de ei, de medici depinde de cele mai multe ori un inceput lin sau dimpotriva unul dezastruos in alaptare. De multe ori am spus o vorba. Alaptarea inseamna 99% vointa si 1% tehnica. Ii apartine doamnei Culcer. Mi se pare firesc sa incep cu dansa. Pentru ca am avut privilegiul de a o avea ca doctorita la Chiti si pentru ca de numele ei se leaga cele mai intense eforturi in promovarea alaptarii. Doamna Culcer este un fenomen. In afara de faptul ca este pornita impotriva oricarei formule de lapte praf, promoveaza alaptatul oricand si oricum. De la dansa am invatat ca nu conteaza ca dimineata imi fac operatie de extragere a apendicelui si automat rahianestezie, la pranz trebuie sa pun copilul la san. Fara discutii. Ca nu conteaza ce spune X sau Y, laptele de mama si cu anestezic in el e cel mai bun. De la dansa am invatat ca nu conteaza ce si cum si cat mananc (ideal ar fi sa mananc!) ca organismul prioritizeaza, si ca atata timp cat el este programat sa produca lapte, va produce, chiar in detrimentul meu. Am invatat multe lectii in vizitele dansei pe la noi....

De vacanta in vacanta

Printesa Urbana m-a provocat in vremurile astea de vacanta sa scriu despre destinatiile mele de vacanta „all time favorites”. Citind-o, am realizat ca multe din destinatiile prezente la ea in top se regasesc, cel putin la fel de regal testate si in topul meu. Si ca m-as reintoarce oricand acolo, chiar in detrimentul testarii unor destinatii noi noute. Deci, sa nu mai pierdem vremea flecarind si sa pornim in calatoria virtuala. So, at number one, in pofida si in ciuda Printesei, troneaza in cel mai regal mod cu putinta Londra. In Londra m-as intoarce again and again, si cred ca de fiecare data as face ceva nou. Am adorat-o din prima clipa. Pentru arhitectura, maiestuoasa si in acelasi timp prietenoasa, pentru oameni, atat de pestriti (din toate punctele de vedere), pentru galagie, forfota, pentru limba (yes, I love it, de multe ori gandesc in engleza inainte de a gandi in romana), pentru shopping, pentru cultura, pentru regalitate, pentru Diana, pentru ca acolo simti ca poti fi oricine cu cea mai mare usurinta, pentru metrou (Keep right, right?), pentru pub-uri, pentru taxiuri (la fel cum iubesc NY pentru taxiuri), pentru alti 1000000 de pentru. Number two, Barcelona. Diferentele sunt minime, asa ca puteti considera tot ca un fel de number unu. Culoarea, arhitectura, istoria, cultura, catalana latrata din voci guturale, viata, oamenii, mancarea (oh God, cate platouri cu fructe de mare am devorat acolo, uneori nici nu am stiut ce am mancat si poate a fost mai bine ca nu am stiut, dar toate au fost divine!), sangria, shopping-ul (ok, stiu, sunt addicted!, dar vedeti, ca mai intai pun mereu...

Highlights

Avem niste sandalute absolut delicioase, nou noute, nepurtate, frumoase, de vanzare pentru Bibi. Detaliile le aveti de aici: Strawberries .Sunt frumoase, frumoase, de calitate, si vara mai tine putin! Masura 30. La 160 de lei. De la Camper, cumparate la 65 de euro. Altfel, ne scuzati absenta prelungita, noi trecem ca de obicei de la agonie la extaz si invers, adrenalina e la nivele maxime. Nedormiti, alergati, haituiti. Intre timp, am facut si eu 34 de ani, am vrut sa scriu despre asta. Insa am atata de scris, ca nu stiu cand sa o fac. Si nu am nici puterea sa o fac.Unul din cele mai emotionante momente, pe care nu vreau sa il trec cu vederea, oricat de laconica as fi, este ca i-am cunoscut pe parintii lui Bibi si pe Bibi. Am petrecut o jumatate de ora, frumoasa, incarcata, in care eu, pentru a nu stiu cata oara, m-am indragostit din nou de ochii lui albastri. Si nu am cuvinte sa spun cat de extraordinari pot fi cei doi, Loredana si Bogdan si cat ii apreciez pentru puterea si rabdarea infinita de care dau dovada. Si mi-am promis, ca atat cat voi putea, imi voi indrepta toate eforturile spre a-i ajuta sa reuseasc. Dar despre asta vom mai vorbi, pentru ca trebuie sa mai vorbim. O sa vin cu ceva noutati pentru Bibi, am niste produse foarte interesante, venite din multe colturi ale lumii. PS: O rog mult, mult, mult pe aceasta cale pe Oana Horvath sa mai imi trimita inca o data mailul! Cu mii de scuze, s-a pierdut prin sutele de mesaje din facebook care...

Guest post: Loredana despre Bibi

Anul trecut pe vremea asta eram intr-o depresie crunta. Eram suparata pe toti si pe toate. Nu reuseam sa inteleg de ce Dumnezeu ma pedepseste asa, ce rau atat de rau am facut incat Bibi sa trebuiasca sa ispaseasca pentru mine; caci stiti cu totii ca asta e prima reactie. Toate babele, mai mult sau mai putin tinere, gandesc si unele iti mai si spun asta. De atunci si pana acum, am invatat sa trecem peste energiile negative ale unora, peste compatimirile de suprafata ale altora. Nimic nu conteaza decat copilul meu. Si lui TREBUIE sa-i fie bine. Un an mai tarziu si jdemii de ore petrecute cu nasul in jurnale de hematologie, emailuri cu doctori de prin toata lumea si cateva raspunsuri suntem pregatiti psihic de pasul urmator. Stim ca altfel nu se poate: pentru ca lui Bibi sa-i fie bine, trebuie sa fie puternic si sa treaca peste cateva etape care includ chimioterapia dinaintea procedurii de transplant; apoi urmatoarele luni critice in care corpul lui, numit de doctori „gazda”, se va lupta sa accepte maduva „oaspete” care va regenera si normaliza productia hematogena. Iar oaspetele se va instaura si va deveni parte a gazdei. Asta e singura versiune a acestei povesti. Niciun alt scenariu nu este de conceput. Update la starea lui Bibi Saptamana asta, dupa indelungi maraieli si frustari cu ros de umeri de ma-ma-ma si ta-ta-ta (asa vorbeste Bibi, in cate trei silabe) a iesit si dintisorul nr. 8. Sunt patru soldatei sus si patru jos. Acum ne luptam cu un stomacel intors pe dos de oboseala si caldura. Faptul ca voi sunteti alaturi de...

Lume multa si pestrita. Cateva fite, dar din alea din lumea corporate, genul „uitati-va la mine cat de puternic si de important sunt”. Fitele de Mamaia lipsesc din Neptun. Copii multi, foarte multi, ceea ce ma bucura, ca parca decibelii propriilor copii e mai mic si mai insignifiant. Copii multi care intra asa cum i-a facut mama lor in piscina. Dupa doua plangeri la receptie inca nu s-a schimbat nimic. Hotelierii dau vina pe parinti. Si eu tot pe ei, dar si pe hotelieri. Soare mult, joaca multa. David a intrat pe avarie, nu mananca decat lapte. Reediteaza Turcia de anul trecut. Iau in considerare ideea de a adopta o vacuta. Orice vrei sa ii dai se refuza fara drept de apel. Sora e in extrema cealalta. Se gandeste la mancare non stop. Ar manca si pietre. Raducu in schimb e neschimbat. Azi a pus prima data gura pe niste banana, cu totul intamplator. A molfait-o cu mare pasiune, deci ne diversificam. Cam atat. Eu sunt intrebata mai nou pe la piscina daca sunt toti trei ai mei. Sa ma simt oare flatata? Mai ales ca vine vine cu repeziciune nr 34? PS:scuzati greselile de scriere, daca sunt. Tastatura de iphone scartaie, iar pe mine m-a cam batut soarele in cap...