La rece despre Swimathon

A trecut si cea de a doua editie a Swimathon Bucuresti. Daca anul trecut am ratat-o, fiind plecata, anul acesta ne-am mobilizat si eu si Radu si ne-am implicat, fiind „concurenti” in ultimele doua luni. Radu a inotat pentru echipa Dravet – „Prietenii copiilor cu epilepsie”, alaturi de alte nume dragi mie, Alexandra Coliban si Lumi Serban, mai exact pentru un proiect foarte important al Asociatiei: publicarea unei cărți de rețete pentru copiii cu epilepsie, organizarea a 4 seminarii de nutriție și a 8 ateliere de gătit împreună cu nutriționistul Cristian Mărgărit, în cadrul centrului de zi „Există Speranță”, dezvoltat de Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare. Va spun ca este important, fiindca datorita acestei diete ketogenice (caci despre ea este vorba), copiii cu Dravet au inregistrat evolutii mai mult decat spectaculoase, numarul crizelor epileptice scazand la fel de spectaculos. Au reusit sa stranga pana in acest moment 10160 de lei si daca mai doriti sa donati, o puteti face in continuare pe platforma Swimathon pana pe 15 august. Echipa lui Radu a inotat 43 de bazine, au beneficiat si de sustinerea membrilor asociatiei, dar si de sustinerea copiilor nostri, inclusiv de un inotator inscris in ultimul moment pe lista, Andrei, fiul cel mare al lui Lumi, care a fost pur si simplu senzational. Noi, echipa Toate pentru Unu si Unu, am reusit sa strangem pana in acest moment 10522 de lei, si suntem pana peste poate de mandre, fiindca pentru proiectul nostru s-a inregistrat cea mai mare suma donata din istoria acestui Swimathon: 5000 de lei (fetelor, astept confirmarea pentru a publica numele donatorilor!). Desi am avut...

E doar inima ta mare

„cine e aici, David?” „Pai in mijloc e un montulet. lasa-l si pe el acolo, ca e cuminte, da? Si uite acolo eti tu (stanga) si acolo e tati (dreapta). Tati are butica un pic botoasa, mami” „Da, iubire, dar o avea pe vremuri asa, acum nu mai e botoasa :). Dar totusi, de ce am eu burtica asa mare (inca nu am trecut peste perioada in care Rebecca ma desena in permanenta cu cate unu-doi copii in burta)?” „E doar inima ta mare, mami!” Si-am...

Diverse. Scurte.

David la piscina: „Mamiii, uite-o pe fetita aiaaaa!” imi tipa el din toti rarunchii lui extaziati,  aratand cu …. aratatorul in directia unei fetite camd de varsta lui, care analiza impreuna cu mama ei oportunitatea de a se aseza pe sezlong sau nu. „David, iubire, mai incetisor un pic, ca nu este frumos sa tipam asa in public cand vedem ceva. Si nici sa aratam cu degetul nu prea e!” „Mami, tu vezi ce frumoasa este? E ca o regina! Si ce rochie frumoasa are!” ma loveste direct in plex omuletul meu. Say whaaaat?!? In alta ordine de idei, mi-am adus acum aminte ceva ce am tot vrut sa spun de acum mai multe zile, si anume ca sa nu deschideti niciodata o sticla cu prejudecati in cap. Am primit mai de mult noile iaurturi de baut de la Oly, si prima mea reactie a fost una de: „ce combinatii traznite s-au trezit si astia sa faca”, dandu-le instantaneu o bila neagra. Asta in conditiile in care Olympus este nelipsit din frigiderul nostru, ca-l iubesc si-l ador, si-mi astampara pofta de orice si nu as mai putea trai fara el. Olympusul cu grasime indecent de multa, that is :) Inchei paranteza. Fetele de la Oxygen habar nu aveau ele de relatia mea de iubire cu iaurtul grec, imi trimisesera niste mostre de testat si gustat, no strigns attached, no nothing. Well, dupa ce am strambat eu din nas, am deschis prima sticla, de iaurt cu prune, pregatita sa iau doar o gurita mica-mica. Am luat una, dupa care inca una si mai mare, dupa care l-am baut pe tot....

Bagajul de vacanta

Periodic revine in actualitate subiectul „bagajelor” si al vacantelor cu copii. Mai ales vara :) Una din cele mai mai greseli facute de mine de cand sunt mama, a fost in primii doi ani ai Rebeccai, cand am mers pe principiul „de ce sa duc copilul la ….. ca oricum nu intelege nimic din toata vacanta aia, e prea mica si nu fac altceva decat sa ma chinui si pe mine si pe ea si sa nu ne tinheasca”. Prejudecata mai mare nu cred ca am avut vreodata. Asta pentru ca plecam de la ideea ca „plecatul cu copiii in vacanta este un chin”, ca tu, ca parinte, esti un sclav, copiii sunt imprevizibili si se adapteaza greu, fac figuri si iti strica tie toata distractia. Wrong. Atata timp cat tu ca adult intelegi ca si ei au niste nevoi si ca atata timp cat reusesti sa ai ochii indeajuns de deschisi incat sa le vezi si sa actionezi in conformitate, totul va fi ok. Pana la urma, comoditatea mea a facut-o sa rateze cateva vacante frumoase, si am realizat cat de pregatita era ea pentru a merge cu noi in vacanta, in primul nostru sejur impreuna, la doi ani jumate, cand am ramas pur si simplu uimita de cat de frumos s-a comportat. Asta in conditiile in care: a fost prima data, cand am incercat sa o „pacalesc” si sa ii dau lapte de vaca in locul laptelui praf, moment in care mi-a vomat tot ce mancase in mijlocul restaurantului, si pana a reusit sa se regleze cu facutul trebii nr 2, aproape ca s-a terminat vacanta (si...

Window shopping

Azi am fost la 1 mm de un moment istoric: aproape mi-am cumparat o fusta-pantalon. Noroc ca mi-a venit mintea la cap intre timp si am lasat-o in cabina de proba. Altfel, am intrat in randul lumii, si detin incepand de azi una bucata pereche de pantaloni din aia gen pijama. Mi s-a pus pata sa imi cumpar dupa ce am vazut ce bine stau pe fiica-mea, si hait, ca m-am trezit la spartul targului, si nu se mai gaseau pe nicaieri, decat masuri mari. Azi am gasit una pe gustul meu, desi imprimeul nu ma da pe spate, insa, in sfarsit pot iesi si eu pe strada cu pantalonii mei de pijama. Nu inteleg si recunosc, nu am inteles niciodata, de ce s-au inventat pe lumea asta salopetele. Cu fusta pantalon parca as mai intelege (dovada ca am fost la un pas sa cumpar una azi!), dar cand vad cate o salopeta din aia in care intri cu totul si iesi cu totul, nu pot sa nu ma intreb cum naibii te duci la buda cand esti imbracata cu ea?!? Nu inteleg nici abundenta asta de topuri ultrascurte si ultralargi. Ne-au ajuns doua sezoane acum 20 de ani, chiar nu simt nevoia sa le mai retraiesc, nici dupa doua decenii. Fustele-s prea scurte, oamenii astia inca nu au inteles ca muierile cu copii nu pot sa poarte asa ceva, chiar daca au ce arata la picioare. Motiv pentru care, desi as vrea sa mai imi iau si eu o fusta nu am nicio sansa. Ori sunt din alea pana in pamant, de care sa fiu sincera m-am cam...