O poveste despre brazi si gesturi tandre

Inca de cand eram mica decorarea bradului a fost pentru mine unul din punctele de atractie principale ale lunii decembrie. Odata bradul facut era clar ca nu mai are cum sa ne ocoleasca Mos Craciun casa si era semnul ca mai este foarte foarte putin pana la Craciun. Dupa ce am crescut traditia s-a pastrat, chiar daca de multe ori bradul a ajuns sa fie singur de Craciun, cu noi imprastiati in toate zarile. Odata mutata la “casa mea”, am preluat traditia si chiar i-am dat valente noi, fiindca bradul se decoreaza la inceputul lui decembrie si ramane pe pozitie pana dupa jumatatea lui ianuarie ☺ Pe rand au aparut si copiii si la inceput, cat au fost ei mici, am fost foarte stresata, atat in privinta integritatii bradului (la Sinaia, la casa bunicilor, David a reusit imposibilul acum patru ani si a pus la pamant mandrete de brad), dar si in privinta copiilor, motiv sa “mut” toate globurile mai delicate in partea superioara, acolo unde (inca) nu ajungeau manutele din ce in ce mai numeroase si peste masura de curioase. Ritualurile de acasa s-au pastrat, in fiecare an ii mai cumparam si bradului macar un glob nou, un semn mic de apreciere si de recunostinta ca ne incanta iarna de iarna privirile si ne bucura sufletul. Oricum ar fi, merita inclusiv bradul nostru cate un cadou, ca doar suntem in plin sezon al cadourilor, nu? Si daca pana acum trei-patru ani obisnuiam sa fac bradul seara, dupa ce se culcau copiii, acum ca sunt destul de mari am inceput sa ii implic si chiar sa le dau mana (relativ)...

Jurnal de trafic

Sunt sofer cu acte in regula din iunie 1998. Am avut ani intregi in care aproape zilnic am parcurs prin oras cate 100 de kilometri, daca nu si mai multi. Stiu orasul asta ca pe propriu-mi buzunar, i-am invatat scurtaturile, ii cunosc metehnele si dar si partile bune, si daca totusi nu am habar din prima de o adresa, imediat remediez situatia. Am trecut prin nenumarate experiente, mai mult sau mai putin neplacute si cred ca as putea scrie un jurnal de dimensiunile unui roman daca m-as apuca sa le povestesc pe toate. De cand am si copiii una din principalele mele griji a fost sa ii invat sa se descurce cumva prin hatisul acesta, numit traficul bucurestean, pentru ca simt ca daca reusesc sa se descurce aici, atunci o pot face oriunde in alta parte, fie ca vorbim de alt oras sau de alta tara :). In mod obisnuit, cam asa arata o saptamana tipica la noi, daca e sa vorbim strict prin prisma regulilor de circulatie pe care ei trebuie sa si le insuseasca.   Luni O luam incetisor spre scoala. Spun “incetisor”, desi e chiar “tarzior”. La prima noastra intersectie, ii opresc, la fel cum fac de fiecare data, fiindca intersectia cu pricina este una cu bucluc. Desi suntem pe strada cu prioritate si cealata strada are STOP, aproape nimeni nu respecta acel semn si se intra mereu cu viteza mare in intersectie, in ciuda faptului ca e cam ultimul loc din zona in care ar trebui sa ai viteza… Insa, ii bat mereu la cap: “Ce faceti inainte de a traversa?” si le repet regula....

Fiecare reusita merita sarbatorita

M-am implicat de multe ori in sustinerea a numeroase initiative sociale, mai ales legate de viitorul incert al unor copii si am facut-o mereu cu inima deschisa si cu sufletul pe tava, fiindca asa cred ca pot returna o parte din binele cu care sunt eu binecuvantata. De cele mai multe ori la finalul campaniilor m-am simtit epuizata sufleteste, deoarece implicarea si consumul emotional ating cote maxime (cel putin la mine asa se simte) si uitandu-ma inapoi, realizez ca de mult prea putine ori am si sarbatorit succesul obtinut in campaniile cu pricina. Evident, bucuria a fost mare, la fiecare dintre ele, insa am preferat ca dupa atata agitatie si efort sa ma inchid in carapacea mea si sa ma odihnesc. Nu cred ca am constientizat asta pana in momentul in care am primit rugamintea de a ma alatura Orange in sarbatorirea unei astfel de initiative. Si nu vorbim de o campanie punctuala, ci vorbim de un efort sustinut, zilnic, al uneia din cele mai dragi mie asociatii, Asociatia Ana si Copiii. Asociatia “Ana si Copiii” si-a inceput activitatea in 2006, pornind ca o idee de a oferi un spatiu pentru cativa copii ramasi pe drumuri dupa ce centrul de plasament in care locuiau s-a desfiintat. Mihaela Voivozeanu e cea de la care practic a pornit totul, si care a creat acest loc in care copiii vin de la scoala, mananca, isi fac temele, discuta si realizeaza tot felul de activitati creative, mananca iar si seara merg acasa. La inceput au fost sprijiniti un numar de 20 de copii si 9 familii. In prezent, aceasta ofera servicii unui numar...

Bogdana pune abur in bucate

Cel putin cand vine vorba de bucatarie si de ustensilele cu care pregatesc si gatesc, sunt o conservatoare, recunosc. Greu ma scoti din ale mele, greu imi schimbi niste rutine sau niste obiecte cu care m-am obisnuit. Si totusi…. Am din ce in ce mai multi oameni in jurul meu care au trecut de la traditionalul cuptor pe gaze la cele mai moderne, electrice si well, si mai multi care au facut switch-ul catre cele cu aburi si de fiecare data cand ii aud povestind sau le citesc argumentatiile si motivele pentru care au lasat gazele si au trecut la electrice sau aburi primul impuls este sa ma apuc sa caut un cuptor nou J Si da, mereu m-am intrebat “ce o fi atat de diferit la un cuptor pe abur fata de unul pe gaz de sa iti schimbe gandirea atat de radical?” Asta pana am ajuns eu in fata unuia. Provocarea a fost sa vin cu o reteta, una mai complexa nitel, pe care sa o testez “pe bune” intr-un cuptor CombiSteam Deluxe. Dupa ce am tot intors pe toate partile “complexitatea” din brief, am realizat ca nimic nu poate fi mai complex decat reteta de tocana de vita cu bere Guinness a lui Jamie, care in mod normal dureaza cam patru/cinci ore. Ce a iesit, puteti vedea mai jos, in total au fost vreo doua ore care au iesit comprimate intr-un minut si jumatate.     Dincolo de rezultat, pot spune ca baietii din echipa cu care am filmat erau aproape lesinati de la miresmele care ieseau din cuptor si la final le-am lasat toata tocana...

Viitorul este electric

Sambata care tocmai a trecut s-a marcat o mare, mare premiera fiindca au fost lansate primele karturi electrice ready to race din lume. Da, suntem prima tara in care exista karturi electrice, special gandite pentru copiii intre 4 si 12 ani pentru a fi folosite in competitiile de profil. Cum ni s-a parut noua? Pai cuvintele sunt cam sarace pentru a descrie cum ne-am simtit.   Copiii au fost super nerabdatori sa le incerce, cand in sfarsit au ajuns sa le testeze nu prea s-ar mai fi dat jos din ele si ar fi mers ei mult mai repede de cat le permitea kartul (aveau limitarile setate din aplicatie, si pe viteza si pe varsta). Le-am promis ca ne vom reintoarce cu siguranta sa le testam la adevarata lor valoare. Nu i-am mai vazut de ceva vreme atat de fericiti si de entuziasmati si urechile mi-au auzit inclusiv un “mami, dar nu facem noi mai bine karting in loc de baschet” si, initial, mi s-a cam strans inima, ca nu prea mi se pare un sport inofensiv, dar dupa ce am aflat ce optiuni si gadgeturi sunt montate pe aceste noi karturi, mi-am dat seama ca nu e niciun pericol. Well, fie vorba intre noi, si la baschet au tras niste trante serioase deja, iar Raducu mi-a venit cu genunchii si cotul julite nu mai departe de saptamana trecuta. Daca vorbim de electric, va dati seama ca emisiile sunt zero, nivelul decibelilor scade semnificativ si odata cu emisiile scad mult de tot si costurile de intretinere ale acestora. Si chiar daca vorbim de electric, vitezele pe care acestea le...

Tot ce va trebuie pentru a va intampina bebelusul cum se cuvine

Va promiteam in articolul trecut din seria Pampers, ca voi termina oarecumva aceasta serie intr-un mod cat mai de impact pentru viitoarele mame, si iata ca ma tin de cuvant. Mai jos veti regasi o lista (zic eu) cat se poate de cuprinzatoare cu produsele care ar trebui cumparate inainte ca bebe sa vina pe lume. Acum eu chiar sper ca este cat mai completa, fiindca au trecut niste ani de la ultima sarcina, lucrurile au mai evoluat, peste amintirile noastre fie s-au suprapus altele, fie s-au estompat primele, asa ca daca simtiti nevoia sa contribuiti cu ceva ce eu am omis, va rog sa veniti si voi cu sugestii! Somn: Noptile Daca sunteti la primul copil, cel mai probabil toata lumea va va sfatui sa ii faceti copilului camera sa, ca asa e normal, ca fiecare cu ale lui, ca trebuie sa se obisnuiasca de mic sa doarma singur si cate si mai cate. Nu stau sa comentez. Suntem dovada vie ca avem trei copii care dorm singuri de ani de zile, fara niciun fel de probleme si care in primii ani de viata si-au facut culcusul la noi in pat si am dormit care cum, in diverse combinatii de copil plus parinte. Prioritatea a fost mereu somnul copilului si toate aranjamentele au fost facute  si gandite avand in vedere prioritatea aceasta. Noi am avut patuturi. Fiecare copil a fost cu patutul lui. Si fiecare patut a fost pe rand folosit mai mult ca spatiu de depozitare, sau ca spatiu de joaca in timpul zilei. Insa, co-sleeping-ul pe care l-am practicat noi nu este pentru toata lumea, asa ca perfect...