Bune practici pentru copii

Un aspect extrem de important in educatia copiilor este acela al igienei personale. Suna foarte complicat, insa la fel de bine, aceasta rutina le poate fi “inoculata” copiilor inca de cand sunt mici, si totul poate deveni extrem de usor atata timp cat punem accentul pe latura distractiva, nu pe latura cu “trebuie”. De fapt stiti si voi, odata ce deschideti gura si scoateti acel “trebuie” un mic zid apare instantaneu intre voi si copii. Asa ca, din punctul meu de vedere, educatia ar trebui sa inceapa cu noi, si abia dupa aceea sa trecem la copii. Noi suntem cel mai bun exemplu, si este o vorba care spune in felul urmator: “copiii sunt cei mai mari imitatori, asa ca dati-le un exemplu bun de imitat”. Spalatul pe maini este un gest aparent banal, insa ne poate scapa de multe potentiale belele, astfel este esential sa ii invatam pe copii sa se spele pe maini de fiecare data dupa ce folosesc toaleta, inainte de a se aseza la masa, dupa ce au venit de la joaca dar fara a ne limita la aceste actiuni. Cel mai simplu este sa stam cu ei si sa transformam actiunea spalatului pe maini intr-o joaca. Sa ne jucam cu degetelele, sa le umplem cu spuma, sa facem niste baloane de sapun eventual sa cantam si-un cantecel. Pare alambicat, uneori va dura mai mult decat ne propunem noi, in casa noastra de exemplu dureaza cam douazeci de minute spalatul pe maini in anumite situatii, insa are rezultate garantate. Copiii mei nu mai au nevoie sa le reamintesc eu sa se duca sa se spele,...

Cosmaruri parintesti

Ca m-am distrat scriind toate materialele pentru Avon Connects asta cred ca deja se stie. Insa la nici unul nu m-am distrat cum m-am distrat la ultimul, chiar daca in momentul in care am aflat care era tema/dilema parinteasca pe care ar fi trebuit sa o rezolv, m-am uitat chioras :). A urmat o perioada scurta de tumult intern, gen „ce sa scriu? sa scriu despre noua obsesie a baietilor cu „pipicacagunoi”, cu care eticheteaza aproape orice lucru care nu le convine, de ne-au iesit peri albi de cate ori am tot auzit-o zilnic? sau sa scriu la modul serios despre cum obiceiul Rebeccai de a-si suge degetul a dat in deglutitia infantila de acum e nevoita sa poarte ditamai fieratania in gura?”. Vedeti, din tantar poti sa faci armasar. Mai ales daca gandesti prea mult lucrurile. Asa ca am decis sa ma las influentata de inspiratia de moment. Ce a iesit? Cititi in continuare…. Va amintiti poate din copilarie de cate ori vi se spunea: “nu iti mai roade unghiile”, nu te mai scobi in nas”, “nu iti mai roade buzele”, “stai si tu la masa ca o domnisoara”, “nu tine coatele pe masa”, “nu plescai”, “mananca cu gura inchisa”, “nu ragai, ca nu e frumos”… Toate aceste obiceiuri erau dovada unei rele cresteri, iar unul dintre cele mai oribile cosmaruri ale parintilor nostri era acela de a fi considerati niste ratati in cresterea propriilor odrasle. Well, partial de acord cu asta, caci da, sunt semne de ‘rea’ crestere daca le vezi pe la cate un adult, insa o parte din ele tin de comportamente obsesiv compulsive si...

Only human

Aseara, in decurs de numai zece minute, mezinul familiei m-a facut knock-out. Mai intai, m-a apucat de firele razlete de deasupra tamplelor, si-a infipt bine degetele in ele si a tras, pana a ramas cu vreo cinci din ele in mana iar mie mi s-au umezit ochii de durere. Imediat dupa, mi-a tras una peste fata, mi-au zburat ochelarii, el a reusit sa ii prinda, a fost la un pas sa ii rupa, dupa care, nervos i-a aruncat la doi metri de noi. Eu incercam sa il schimb de hainele de afara, in timpul asta, motiv mare de nefericire pentru el, si continuand pe aceeasi linie, mi-a tras si o pereche de picioare in burta (pentru care isi luase si elan, in prealabil). L-am schimbat si l-am „eliberat”, a dat fuga direct la masinuta cu care face curse prin casa impreuna cu David, s-a urcat pe ea, si a venit cu viteza direct spre mine, oprindu-se fix in picioarele mele. Am avut o fractiune de secunda la dispozitie sa ma feresc, evident ca nu am reusit sa imi salvez picioarele goale, asa ca in urmatoarele doua minute am vazut negru in fata ochilor. Ce vreau de fapt sa transmit cu acest mic intro, este ca nu e totul roz si perfect pe la noi prin casa. Ca de multe ori si ei sunt ultra nervosi, sau obositi, reactioneaza in consecinta (ieri, de exemplu, fusesem plecata toata ziua, am ajuns acasa la fix ca sa o iau pe Rebecca la Atelierul de arhitectura de la Lumea lui Momo, iar toata succesiunea de violente s-a intamplat pe la opt seara, cand...

Super-eroina

Nu pare la prima vedere ca ar dispune de puteri speciale. Insa aparentele inseala. Caci, eroina povestii de azi ascunde multe secrete. Evident ca nu le voi dezvalui pe toate, nici macar nu le stiu pe toate, nici nu vreau sa le stiu. Imi place sa ma surprinda, asa cum o face zi de zi, ceas de ceas de cand a venit pe lume in urma cu aproape opt ani de zile. Are puteri speciale si nu ma indoiesc de asta nici o secunda. Apare si dispare, acum e langa tine si in secunda doi o cauti cu disperare. Reapare trei secunde mai tarziu cu un zambet nevinovat ce iti lumineaza intreaga existenta instantaneu, chiar daca stii ca in mod clar si cert si fara putinta de tagada tocmai a facut o prostioara. Cine mai poate sa faca asa ceva, zau acum!? Reuseste miraculos sa isi tina in frau fratii mai mici si dincolo de asta, face ea ce face (clar ma depaseste fenomenul) si le obtine toata atentia, chiar daca nu face altceva decat sa le citeasca dintr-o banala carte de povesti. Sunt ochi si urechi la ea, ii sorb fiecare cuvant, ii urmaresc fiecare miscare, raman stana de piatra ascultand-o si nu misca nici unul in front. E nevoie, clar de super puteri pentru a face asta cu doi baieti zvarlugi, ce nu stau o secunda locului. Spuneti voi de nu e asa! Asculta o melodie pentru prima data, si trei minute mai tarziu o auzi fredonand-o cap coada prin casa. Iar, si iar si iar, fara oprire, fara greseala. Ok, o sa imi spuneti ca are...

Adrenalina 24/24

Cel mai recent text scris de mine pe Avon Connects, a plecat de la o fotografie ce tot circula pe internet de o gramada de timp, dar care imi smulge zambete instantaneu de fiecare data cand o privesc. Pentru ca recunosc creierele copiilor mei acolo, intr-o reprezentare extrem de fidela. La textul cu pricina (aveti aici un mic sneak peak, pentru tot materialul, dati fuga pe platforma) as mai avea enorm de multe de adaugat.  „Vor sa picteze, insa termina prin a picta orice, mai putin coala alba de A4 din fata lor. In schimb, fata de masa, parchetul, mainile, tricourile si orice mai are ghinionul de a se afla in raza de actiune se imbogateste iremediabil cu o opera de arta. Sau, daca am norocul sa fie in pana de inspiratie, vor colora coala. Cu o singura culoare, pusa straturi peste straturi, mai ceva ca la geologie. Daca incerci sa ridici “opera de arta” ai toate sansele ca ea sa sucombe sub greutatea stratului de vopsea, si sa te trezesti cu rauri de culoare curgand direct pe pantalonii tai. Si pe parchet, si pe masa, peste tot. Inevitabil ajungi la acelasi rezultat.” Lista este endless, toate legile lui Murphy functioneaza la perfectie in cazul copiilor mei, insa noi ne-am obisnuit cu asta (e un fel de a spune :P ), chiar daca inca mai avem momente dese in care ne ies fire albe cu viteza luminii. Eu ma regasesc intr-o stare permanenta de „fascinatie”. Este pur si simplu fascinant ceea ce le trece prin cap, cat de plini de imaginatie pot fi, si cat de mult ii limitam...